Presa engleză: „Mourinho a întrecut limita iar, dar premiul pentru atitudine nepotrivită îl ia Cîrțu”

Presa engleză:
  • Publicat:
  • Actualizat:

După penultima etapă a fazei grupelor Champions League, UEFA are
de analizat comportamentul a doi dintre antrenorii echipelor
implicate în competiție. Primul dintre aceștia este portughezul
Jose Mourinho, care este anchetat de forul european pentru că le-ar
fi ordonat elevilor săi, Xabi Alonso și Sergio Ramos, să ia
cartonașe roșii în meciul cu Ajax (4-0) pentru a nu risca să
lipsească în optimi.

Celălalt tehnician care ar putea fi sancționat disciplinar este
românul Sorin Cîrțu, abia demis de pe banca CFR-ului.

Presa internațională convine la unison că „Sorinaccio” a fost demis
pentru gestul violent din timpul meciului cu Basel, mai degrabă
decât pentru lipsa de rezultate. Totodată, unul dintre ziarele care
au scris despre ancheta UEFA asupra celor doi, The First Post,
scrie că incidentul care l-a avut ca protagonist pe Cîrțu este mult
mai grav:

„Mourinho este un personaj controversat, se știe acest
lucru, dar el a întrecut din nou limita transmițându-le elevilor
săi să ia cartonașe roșii într-un moment când Real conducea cu 4-0.
Totuși, premiul pentru atitudine nepotrivită îi revine lui Sorin
Cîrțu, care și-a făcut praf spațiul tehnic”
.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”

Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ

Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE

Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială

Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală

Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial

Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news

Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO

AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA

Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×